- Lansat în 2005 drept componentă fundamentală a programului eLearning al Comisiei Europene, eTwinning a devenit parte integrantă a Erasmus+, Programul Uniunii Europene pentru Educație, Formare, Tineret și Sport, începând din 2014. Acțiunea se adresează tuturor şcolilor din învăţământul preuniversitar, tuturor profesorilor, indiferent de disciplina predată, directorilor de unităţi şcolare şi inspectorilor şcolari.


- Începând cu 1 aprilie 2022, coordonarea Acțiunii eTwinning în România este realizată de Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale (ANPCDEFP). Totodată, instituția gestionează la nivel național Erasmus+, Programul european pentru mobilitate și proiecte educaționale, de formare profesională și de tineret. În plus, ANPCDEFP este operatorul Programului de Educaţie, Burse, Ucenicie şi Antreprenoriatul Tinerilor 2014-2021 finanțat prin mecanismul SEE și gestionează și Corpul European de Solidaritate.
- Un program pentru profesori: eTwinning facilitează accesul profesorilor la un mediu virtual de colaborare şi de schimb de experienţă, la parteneriate cu alţi profesori şi la activităţi de formare profesională, alături de colegi din ţările europene.


- Un program pentru elevi: Prin participarea la proiecte de eTwinning (înfrăţire online între şcoli), elevii au posibilitatea să comunice cu alţi elevi din ţările participante, să afle elemente de specific cultural sau de specific al educaţiei în ţările partenere, să înveţe utilizând noile tehnologii şi să îşi perfecţioneze competenţele de comunicare în limbi străine.
- Un program pentru comunitate: Înfrăţirea online a şcolilor poate fi însoţită de înfrăţirea comunităţilor. Unele localităţi au decis să se “înfrăţească” şi completeze comunicarea şi cooperarea online prin alte proiecte – vizite, activităţi culturale pentru adulţi etc.


- Despre platforma eTwinning: Platforma europeană www.etwinning.net se adresează tuturor şcolilor din învăţământul preuniversitar, tuturor profesorilor, indiferent de disciplina predată, directorilor de unităţi şcolare, bibliotecarilor şi inspectorilor şcolari. Prin intermediul platformei, eTwinnerii au acces la o reţea europeană şi oportunităţi pentru dezvoltare profesională, prin colaborarea în proiecte internaţionale şi prin participarea la seminarii internaţionale de formare/ schimburi de experienţă. Elevii și cadrele didactice au acces la un cadru activ de învățare, la instrumente pedagogice care integrează noile tehnologii în procesul didactic.